Discrepanţa

Creştinul este permanent chemat să-i urmeze lui Hristos în iubire, slujind lui Dumnezeu în rugăciune, post şi fapte bune. O iubire care cere creştinului trăiri şi fapte veritabile, zămislite în adâncul sufletului, dar niciodată închise acolo, ci mereu şi mereu dăruite palpabil semenilor săi.România de după 1989 a cunoscut o multiplicare şocantă a fenomenului sărăciei, precum şi o accentuare fără precedent a discrepanţelor sociale, a diferenţelor dintre cei foarte bogaţi şi cei foarte săraci. Toate acestea înseamnă pentru creştini că românii au nevoie de iubirea creştinească, de ajutor pentru cele ale trupului şi zidire întru cele ale sufletului.A discuta despre sărăcie presupune, inevitabil în timpurile noastre, a face apel la date statistice, demers pe care, regretabil, nu îl întâlnim prea des atunci când ascultăm predici savante despre verbul filantropie. Căci, oricât am fi de dornici a încălzi cu rostiri duhovniceşti sufletele celor din jur, ritmul existenţei realităţilor sociale contemporane ne cere să folosim matematici seci, lipsite aparent de viaţă, dar care aproape întotdeauna poartă lacrimile şi durerile a mii de drame umane.Sărăcia loveşte în primul rând fundamentele familiei, astfel că ideea de familie creştină rămâne pentru mulţi dintre români doar pură teorie.Sărăcia se corelează inevitabil cu nivelul de educaţie. Într-o familie săracă unde capul de familie nu a frecventat vreo formă de învăţământ, va exista constant o atitudine defavorabilă până la respingere faţă de orice dorinţă ca unul dintre copii să urmeze şcoala. Grija faţă de aproapele ce se manifestă de către Stat/ comunitate nu are obligatoriu la temelia sa iubirea de semeni, ci mai degrabă este născută dintr-un calcul care solicită societăţii să dezvolte, pentru conservarea propriei stabilităţi şi securităţi, un şir de măsuri de asistenţă socială pentru cei mai puţin favorizaţi membri ai săi. Aici apare deosebirea esenţială între asistenţa socială şi filantropie: Statul/ comunitatea locală prin sistemul de asistenţă socială fac doar să asiste pe semenul aflat în suferinţă, asigurându-i cele necesare trupului în limitele stabilite de legi adoptate conform cu interesele majorităţii politice din Parlament ori conform cu normele supra-statului Uniunea Europeană.
Mizerie extrema si lux extrem. Clasa de mijloc, care e motorul de dezvoltare in orice stat vest-european puternic, in Romania trage sa moara.Analistii economici considera ca in Romania declinul clasei de mijloc si accentuarea prapastiei intre clasa bogata si saraca a inceput inca din 1992 – 1993, odata cu privatizarea si “inmormantarea” marilor colosi industriali. Acestea sunt contrastele unei tari in care tarifele, serviciile, carburantii, preturile sunt europenizate, in timp ce salariile raman in lumea a III-a. A fi roman normal, din clasa de mijloc, nu mai e, se pare, o optiune valabila. Rupta intre aceste doua extreme – saraci care saracesc si mai tare si bogati aflati intr-o imbogatire continua – societatea romaneasca poate fi comparata cu o imensa bomba sociala amorsata aruncata, peste gard, in ograda Uniunii Europene.
România are cel mai prost guvern de la căderea comunismului. E o concluzie pe care o trag tot mai mulţi români, indiferent de religie, clasă socială sau categorie profesională. Analizez opiniile multor oameni de afaceri ce se exprimă tot mai vehement, fie cu ocazia unor evenimente organizate, fie în cadrul unor întâlniri private. Avem un guvern ce reprezintă o piedică în calea prosperităţii micilor întreprinzători. Suntem conduşi de un guvern care favorizează discrepanţa dintre cei foarte bogaţi şi săraci… un guvern care aplică o lovitură cruntă procesului de formare a clasei de mijloc.
Despre impozitul forfetar, opinia micilor întreprinzători este unanimă. Avem în faţă o situaţie dezastruoasă creată de gândirea îngustă a unor guvernanţi care nu au habar ce se petrece la nivelul micilor afaceri. Ei sunt mânaţi de un singur gând: bani pentru buget şi pentru clientela de partid. Cât de mult credeţi că le pasă guvernanţilor de criză? Sau cât de mult au suferit ei si familiile lor în ultimul an? Măsura în care le pasă de situaţia dezastruoasă în care au împins microîntreprinderile printr-o aberaţie fiscală cum este impozitul forfetar, este direct proporţională cu eficienţa efortului pe care l-au depus pentru estomparea efectelor crizei.În lăcomia lor, au ignorat că majoritatea companiilor au venituri ce abia asigură viaţa de zi cu zi a multor familii. Statisticile arată clar că, din cele 20-30 de mii de companii ce fiinţează în fiecare judeţ, doar 10-15% aveau până în 2009 cifra de afaceri anuală mai mare de 20-30.000 lei. Restul, sunt la un nivel pentru care impozitul forfetar este împovărător şi chiar fatal. Din venituri ce abia ating 20.000 de lei pe an, mulţi dintre micii întreprinzători îşi văd spulberat visul de e deveni oameni liberi pentru că sunt împovăraţi de datorii şi taxe. Forfetarul lui Boc nu ştie de problemele cu care se confruntă aceia care, în ultimă instanţă, nu se mai luptă pentru prosperitate ci pentru a nu deveni o problemă socială. Pentru că nu au de unde plăti impozite mari pe salarii, micii întreprinzători se angajează cu jumătate de normă sau chiar mai puţin. În condiţiile crizei, au redus cheltuielile cât mai mult, dar, din nefericire, majoritatea companiilor înregistrează şi o scădere considerabilă a veniturilor. Impozitarea rămâne însă la nivelul anului 2009 dintr-o raţiune pe care un om cu vederi democrate nu are cum să le accepte. Efectiv, avem de-a face cu un impozit ce pune frâne iniţiativei private. Un impozit ce nu se corelează în niciun fel cu profitul, cu venitul sau cu realitatea. Un impozit stupid, ce nu ţine cont de specificul fiecărei afaceri prin marja profitului ci doar de un plafon stabilit arbitrar, fără ca noi, aceia care urmăm să îl plătim, să fim consultaţi în vreun fel… În spatele frazelor pompoase, guvernanţii sunt pregătiţi să dea lovitura de graţie micilor afaceri.
Avem un guvern malefic!
masteratty